Demult, tare demult, trăiau în Creta un rege cu regina sa și cele trei fiice. Fiica cea mică, Psiheea era de o frumusețe neasemuită, cântată de poeții vremii în versuri fermecate și pe lângă mândra Afrodita era doar o floare veștejită.
Așa se face că locuitorii acelui ținut începuseră să uite să o sărbătorească pe zeița iubirii, Afrodita. Templele ei, erau acum lipsite de podoabe și flori ce odinioară erau aduse ca ofrandă frumuseții ei. Astfel, Afrodita a devenit geloasă și furioasă pe Psiheea.
Ca să se răzbune, își chemă copilul năzdrăvan, Eros (căruia îi vom spune mai departe Cupidon) și îi porunci să o vrăjească pe Psiheea astfel încât nimeni să nu o mai iubească și apoi să o facă să se îndrăgostească de o ființă decăzută, de un monstru.
Zis si făcut, Cupidon își pregăti săgețile fermecate și porni să îndeplinească dorința mamei sale.
Ajuns la Psiheea, face prima partea a vrăjii, dar căutând o săgeată să o țintească cu fiere și otravă se înțepă la deget. Iar iubirea pentru fată îl cuprinde imediat. Nemaiputând să rupă prima vrajă, alege să nu o mai otrăvească pe Psiheea. Cupidon întorcându-se astfel în Olimp.
Trecu o săptămână, o lună, un an și Psiheea nu a fost luată de soție, pețitorii care mai demult se îngrămădeau la poarta palatului acum o priveau reci.
Îngrijorat, regele se duce să caute sfat la oraculul lui Apollo.
Răspunsul este dureros! Psiheea nu-și va găsi un soț, căci cel ursit va fi un monstru, o ființă fără seamăn care zboară prin văzduhuri.
Regele va trebui să o lase pe Psiheea pe vârful unui munte, ca monstrul să-și poată lua prada. Profund îndurerați, părinții ascultă voia sorții și-și părăsesc fiica pe munte.
Nu peste multă vreme, Psiheea este purtată de Zefir până într-o poiană cu ierburi ca mătasea și flori îmbălsămate, unde dă cu ochii de un palat măreț cu coloane de aur și podeaua înstelată cu mii de nestemate.
Ființe nevăzute o îndrumară la palat, spunându-i ca totul este al ei, doar că nu trebuie să încalce singura regulă: nu trebuie să își vadă soțul.
Monstrul venea noaptea și o îmbrățișa în somn. Iar în zori de zi pleca, Psiheea nevăzându-i niciodată fața.
Într-o zi când Psiheea se plimba prin poeni, aude în vale voci cunoscute. Erau cele două surori ale sale, care o căutau.
Cu voia soțului, Psiheea își întâlnește surorile, care uimite de bogățiile palatului, devin geloase. Astfel o conving să încalce regula.
Ascultând de surori sale, Psiheea aprinde noaptea lămpița cu ulei și privește fața soțului adormit. Era chiar Cupidon. Uimită de frumusețea lui și dorind să îl atingă, Psiheea se zgârie și ea la deget, îndrăgostindu-se la rândul ei. Cupidon se trezește și zboară din palat, acuzându-i nechibzuința, încă nu venise momentul ca ea să îl vadă. Psiheea îi strigă că așteaptă un copil, dar zeul nu o aude…
În Olimp, Afrodita îl pedepsește pe Cupidon pentru că a luat-o de soție pe rivala ei, îi ia tolbele, aripile și făclia.
Disperată, Psiheea continuă să își caute soțul împotriva sorții. A ajuns chiar și până la palatul Afroditei unde îi ceru milă.
Dar zeița invocă Grija și Întristarea ca să o chinuie și mai tare. Apoi o supune la munci care să îi strice frumusețea, dar parcă fata era tot mai frumoasă.
În cele din urmă, Afrodita o trimite în lumea lui Hades, la Persefona, să-i aducă o cutiuță cu un balsam care să o facă pe zeiță cea mai frumoasă.
După atâtea încercări, dragostea pentru Cupidon o ajută pe Psiheea să depășească toate obstacolele. Reușește să ia cutiuța de la Persefona însă pe drumul de întoarcere, o deschide ca să fie ea cea frumoasă iar Cupidon să se îndrăgostească de ea. Din cutiuță iese însă, așa cum uneltise Afrodita, un abur negru care îi aduce Psiheei somnul fără sfârșit. Cupidon vede toată întâmplarea și fuge din palatul unde era închis, cerându-i îndurare lui Zeus.
În ciuda împotrivirii Afroditei, zeul zeilor, prea puternicul Zeus consideră că e momentul lui Cupidon să devină bărbat și o transformă pe Psiheea în zeiță. Menindu-le să rămână veșnic împreună în Olimp.
Legendă repovestită din Legendele Olimpului.
