A fost odată un om leneș. Aștepta să-i pice mură-n gură. Și de pica, să i-o și mestece careva. Iar când lenea îl cuprinde pe om, sărăcia i se urcă în spate.
Ajungând la sapă de lemn, ce se gândește leneșul? ,Să mă duc la Zâna Ursitoare, își zice el, să-mi dea o altă soartă, să nu muncesc de acum înainte; să fie zilnic sărbătoare și numai o zi de lucru și atunci să se brodească vreo nuntă’.
A pus leneșul traista în băț și s-a dus să-și caute norocul.
A mers el cât a mers și, când să treacă o pădure, vede un lup slab, fără păr, ca vai de el.
– Unde te duci, om bun? întrebă lupul.
– Mă duc la Zâna Ursitoare după noroc, să-mi spună cum să trăiesc și eu mai bine pe lume.
– Dacă te duci la Zâna Ursitoare după noroc, se roagă atunci lupul, să întrebi ce să fac eu ca să-mi crească părul, că de când trăiesc n-am păr pe mine.
– Bine, lupule, oi întreba.
Merge leneșul mai departe și vede un butuc de viță-de-vie, cu frunzele îngălbenite și ofilite.
– Încotro, om bun? îl întrebă vița-de-vie cu glas de om.
– La Zâna Ursitoare.
– Ce să faci?
– Să-i cer altă soartă, să-mi dea noroc, să nu muncesc, să trăiesc ca boierii, fără grijă de mâncare.
– Dacă te duci încolo, să întrebi și de mine ce să fac, să-mi crească frunzele.
– O întreb, de ce să n-o întreb, zice drumețul și pornește mai departe.
Când ajunge la un râu, iaca iese din apă un pește mare cu o gușă și mai mare. Peștele îi face semn drumețului:
– Dă-te mai încoace, om bun!
Omul se apropie.
– Unde te duce calea?
– La Zâna Ursitoare.
– Ce să faci?
– Să-mi aflu norocul, să știu cum să trăiesc de azi înainte.
– Dacă te duci la Zână, să întrebi și de mine, ce să fac cu gușa asta, că pe zi ce trece crește tot mai mare.
– Bun, am s-o întreb.
Merge leneșul mai departe și într-o rariște de codru dă de un izvor, iar lângă izvor vede o mândrețe de fată, îmbrăcată în rochie albă, cu o coroniță de flori pe cap.
– Încotro îți este drumul, om călător?
– La Zâna Ursitoare.
– Cale lungă ai făcut, de când te-ai pornit?
– Lungă cale.
– Și ce-ai văzut pe drum, venind încoace?
– Ce să văd? Un lup fără păr!
– Și ce ți-a vorbit lupul?
– Când a aflat unde mă duc, m-a rugat să întreb ce să facă să-i crească părul.
– Să-i spui să mănânce inimă de om leneș, neisprăvit și părul îi va crește. Și ce ai mai văzut?
– Un butuc de viță-de-vie cu frunzele veștede și m-a rugat să întreb, ce să facă și el să-i crească frunzele.
– Să-i spui că la rădăcina lui, străbuneii noștri au îngropat un ulcior cu galbeni și dacă se va găsi cineva să scoată ulciorul acela cu galbeni, o să înfrunzească și o să rodească vița-de-vie.
Pară mălăiață în gura lui Nătăfleață
Drumețul ia aminte la spusele acestea.
– Ce-ai mai văzut, apoi?
– Un pește mare cu o gușă și mai mare. Și nu știe ce să facă, să scape de ea.
– Gușa peștelui e plină cu pietre scumpe, dacă se va găsi cineva să-i taie gușa, l-ar ușura pe pește de povară; îi mărturisi Zâna.
– I-oi spune!
– Acum du-te înapoi.
– Cum să mă duc înapoi? Sunt pornit să-mi aflu ursita.
– Du-te înapoi pe drumul pe care ai venit, căci norocul te va întâlni în cale și de vei avea cap pe umeri, vei huzuri, iar de nu, nimeni altcineva nu e de vină.
S-a pornit leneșul înapoi. A mers , a mers și a ajuns la pește. Peștele îi iese înainte.
– Ei, ce ți-a spus Zâna Ursitoare?
– A spus că gușa ta e plină cu piatră scumpă și, dacă se va găsi cineva să-ți taie gușa, vei scăpa de un necaz.
Atunci peștele se roagă:
– Apoi fă-ți o pomană și taie-mi gușa și ia-ți ca răsplată piatra cea scumpă.
– Ba, zice leneșul, mă duc că mă așteaptă norocul în cale și voi avea de toate și așa.
Merge el mai departe, merge și iată vița-de-vie îi face cip să oprească.
– Ei, om bun, ai fost la Zâna Ursitoare?
– Am fost!
– Și ce ți-a spus?
– A spus că la rădăcina ta e îngropat un ulcior cu galbeni și încurcă rădăcinile să se întindă și de aceea, nu poți crește.
– Dacă-i așa, fii atât de bun și scoate ulciorul acela cu galbeni, mi-i face un bine și mata vei fi răsplătit!
– Ba, zice, la ce bun să sap, să mă ostenesc, mă duc, că mă așteaptă norocul în cale și voi avea de toate și așa.
Merge cât merge drumețul și se întâlnește cu lupul.
– Ai întrebat de mine?
– Am întrebat.
– Și ce a spus să fac pentru a-mi crește părul?
– A spus să mănânci inimă de om leneș și neisprăvit.
Stă lupul.
– Și ce ai mai văzut, ce ai mai auzit? Pe unde ai mai fost?
– Ce să văd? Un butuc de viță-de-vie veștejit. Are un ulcior cu galbeni la rădăcină și nu mai poate crește. Mă tot ruga să sap la rădăcină, să scot banii. Dar eu, dacă știu că mă așteaptă norocul în cale, la ce să mă trudesc?
– Și încă ce-ai mai văzut?
– Am văzut un pește mare cu o gușă și mai mare, plină cu pietre scumpe. Și mi-a spus peștele să-i tai gușa, să iau pietrele și să-l scap de necaz. Dar eu, dacă am avut grabă, m-am dus mai departe.
Lupul ce se gândește?
“Omul care umblă fără treabă, dovedește minte slabă.”
– Mai leneș și mai prost ca tine nu-i altul, zice atunci lupul, nu te-ai ostenit să scoți un ulcior cu galbeni, n-ai vrut să tai gușa peștelui, să iei pietrele scumpe. Cu galbenii aceia puteai huzuri până la adâncă bătrânețe.
S-a repezit atunci lupul și l-a mâncat pe omul cel leneș și neisprăvit.
De atunci a rămas și vorba:
“cine așteaptă mură în gură, nu găsește zile bune.”
