A fost o dată o fetiță micuță și drăgălașă, cu ochii mari și bucle cârlionțate, pe care toți ai casei o iubeau.
Mami, tati și bunicul îi dădeau toți pupicii micuței Sara.
Dar Sarei, nu îi plăceau pupicii și protesta:
– Nu vreau pupici, nici măcar unul singur! Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau!
Dar cei mari uitau și îi dăruiau mereu pupici dulci.
Într-o seară, Sara era atât de supărată pe nesuferiții de pupici încât fugi în camera ei unde se sui în pătuț și începu să-și plângă nefericirea.
– Pupic de bună dimineața, pupic de la revedere, pupic de noapte bună, pupic de ce dulce ești, iar bunicul este cel mai rău pupăcios! Of… – se văicărea fetița.
Cum se văita ea de zor și cum își auzi numele, zâna Pupic veni să vadă de ce era atât de stăruitor chemată.
Mare îi fu mirarea când auzi plângerea fetiței! Ea era, de fel, o zână iubită și dorită.
Dar cum nefericirea Sarei era mare, hotărî să îi îndeplinească fetiței dorința.
Cu bagheta magică o adormi și, intrând în visul ei, intră cu ea în vorbă:
– De ce ești supărată, Sara? întreabă zâna.
– Pupici, pupici și iar pupici! Toată ziua numai pupici! se văicărea fetița. Mie nu îmi plac și nu îi vreau de loc.
– Ești sigură că nu îi vrei? întreabă zâna.
– Foarte sigură! spuse hotărâtă Sara.
– Atunci am să te ajut să scapi de ei. Dar să îți aduci aminte că este dorința ta!
Zâna ridică bagheta și începu descântecul vrăjii:
Din dragoste și prietenie,
din iubire și fericire,
veniți pupici, veniți!
Dorința Sarei să-îndepliniți!
Pe cel ce nu vă iubește,
pe cel ce nu vă dorește,
pe cel ce nu vă dăruiește,
Acum, voi să îl părăsiți!
Un vârtej de pupici se ridică de pe obrajii Sarei, de pe frunte, de pe năsuc și de oriunde fuseseră așezați de cei dragi. Fugiră în bagheta zânei, iar curând, toți pupicii primiți de Sara ajunseră în baghetă.
– Gata – spuse zâna – acum nu mai ai pupici și nici nu vei mai primi!
Fetița zâmbea fericită, scăpase, în sfârșit, de nesuferiții de pupici.
Zână dispăru din visul fetiței, dar rămase alături de ea să vadă ce avea să se întâmple în ziua următoare.
*
Soarele răsări. Era pe cale să înceapă o nouă zi, iar mămica Sarei veni să o trezească.
– Bună dimineața, Sara! îi spuse ea.
Dar nu se apleacă să îi dea pupicul de bună dimineața, nu ii zâmbi și nici nu-i spuse că o iubește, iar apoi plecă la treburile ei.
Sara era nedumerită. Mami nu o mai iubea?
– Sigur era o greșeală, își spuse ea. Am să-l întreb pe tati!
Se îmbracă și fugi să îl caute pe tati. Sigur el avea să îi spună ”te iubesc, gălușcă!”.
Dar tati plecase și pentru prima oară în viața Sarei plecase fără să îi spună la revedere.
Acum chiar era supărată. Mami și tati au uitat de ea.
Bunicul, el sigur o să o ia în brațe și o să îi spună că o iubește, doar o face în fiecare zi, se gândea micuța Sara, așa că fugi în camera lui și i se urcă direct în brațe.
Dar bunicul nu o întâmpină așa cum o făcea mereu, ba chiar se uită mirat la ea și o întrebă:
– Ce dorești, micuțo? întreabă el.
Cum ce dorea? se gândea Sara.
Dezamăgită și îngândurată, fetița plecă în camera ei. Nici nu își mai amintea de dragostea lui pentru ea.
Și așa trecu întreaga zi. Sara era acum tare supărată, nimeni nu o iubea, nimeni nu o vedea.
Sigur de vină este Zâna – își spuse ea – luase și zâmbetele mamei și bucuria lui tati și dragostea bunicului cu vraja ei.
O să le ceară înapoi, se gândi ea și, pe nesimțite, alunecă în somn.
Cum zâna Pupic este o zână bună și fusese atentă la toată nefericirea fetiței, îi apăru din nou în vis.
– Sper că acum ești fericită Sara, spuse zâna.
– Nu, nu sunt fericită de loc! Ai luat cu tine totul. Mami nu mai zâmbește, tati e trist și bunicul nu mă iubește! se plânse ea.
– Dar ți-am îndeplinit dorința… spuse zâna.
– Eu voiam să scap doar de nesuferiții de pupici. Acum nimeni nu mă mai iubește! suspină fetița.
– Dar tu nu știi oare, Sara, că dragostea, prietenia, pupicii și îmbrățișările sunt buni prieteni?! Dacă îl alungi pe unul, pleacă și ceilalți, căci ei trăiesc numai împreună! răspunse zâna.
– Adică au uitat că mă iubesc? întreabă fetița.
Zâna încuviință.
Fetița se gândi și ridicând ochii spre zână, spuse.
– Te rog, te rog! Îmi vreau pupicii înapoi!
Eu nu ți-i pot reda. A fost dorința ta, iar vraja numai tu o poți dezlega! Îi răspunse zâna.
– Dar cum, eu sunt doar o fetiță? spuse Sara.
– Gândește-te la cuvinte, iar ele te vor îndruma! spuse zâna.
Soarele răsări și zâna se făcu nevăzută.
Sara pică pe gânduri, oare ce au însemnat vorbele zânei?! Încercă să-și amintească vraja, ce anume spusese??
Din dragoste și prietenie,
din iubire și fericire,
veniți pupici, veniți!
Dorința Sarei să-îndepliniți
Asta știa acum și ea, pupici erau legați de fericire, dragoste și prietenie. Nu acesta este răspunsul ei. Apoi spusese:
Pe cel ce nu vă iubește,
pe cel ce nu vă dorește,
pe cel ce nu vă dăruiește,
Acum, voi să îl părăsiți!
Sara realiză, ea nu îi iubise și nu îi dorise, iar de dăruit… zâmbetul ei deveni deodată luminos. Acum știa ce trebuie să facă!
* *
Soarele răsări din nou și mămica intră în camera Sarei să o trezească, dar aceasta o aștepta deja pregătită și sari din pat direct în brațele ei dăruindu-i primul ei pupic, cel mai dulce și inimos pe care îl avea.
– Te iubesc, mămico! îi spuse.
O rază de lumină porni din pupicul Sarei și încălzi inima mamei, rupând vraja.
Mămica clipi des de parcă atunci se trezise dintr-un somn lung și greu, zâmbi și spuse:
– Ce pupic dulce! Și îi dărui și ea un pupic împreună cu o îmbrățișare.
– Și eu te iubesc, păpușa lui mama.
Sara era fericită. Acum știa că cel ce oferă pupici dăruiește fericire și dragoste, iar ea își dorea să o împartă și cu tăticul ei.
– Tati, tati – strigă ea – sărind în brațele lui și dăruindu-i pupicul ei.
– Ooo, ce pupic grozav, gălușcă! Și îi dărui și el un pupic. Mulțumesc Sara, pentru pupicul ăsta – spuse el. Îl voi păstra în inima mea să-mi lumineze ziua.
Apoi își luă la revedere de la fetiță.
Acum, că mami și tati o iubeau din nou, Sara era fericită!
Dar oare să îi dăruiască pupicul și bunicului? se întreba ea.
El era cel mai mare pupăcios, dar tot el, își aminti fetița, avea buzunarele mereu pline de ceva dulce și știa cele mai frumoase povești.
Până la urmă merită să dăruiești, hotărî Sara. Pupicii sunt raze de soare care aduc cu ei dragoste și fericire.
Zâmbind, fugi în camera bunicului să rupă și vraja lui.
