A fost o dată ca niciodată, un sat îndepărtat în care locuiau doi fermieri. Unul era bătrân și bogat iar celălalt tânăr și sărac. Fermierul cel sărac tânjea mai mereu la bogăția și frumusețea gospodăriei celui bătrân. Deseori se gândea în sinea lui cât de norocos trebuie să fie acesta. Căci toate îi mergeau din plin, unde punea o plantă, creștea și rodea iar animalele îi erau toate sănătoase și zdravene.
Așa că într-o zi se duse la gardul lui și îl salută:
– Bună seara, vecine. Spuse el.
– Bună seara și ție. Răspunse bătrânul.
– Tare mândră și frumoasă gospodărie ai. Spuse tânărul.
Bătrânul zâmbi și dădu din cap.
– Tare norocos ești, orice faci ai spor, casa e frumoasă, gospodăria ta strălucește, spuse tânărul cu un pic de invidie în glas.
– Mulțumesc de apreciere, spuse bătrânul și zâmbi mulțumit.
Observând zâmbetul acestuia, tânărul îndrăzni să-l întrebe:
– Te înduri să îmi zici și mie, secretul care a adus NOROCUL în casa dumitale?
Bătrânul zâmbi din nou, îi făcu semn să se apropie mai tare, apoi îi șopti la ureche.
– Este o taină, însă mă tem că nu ai credința și puterea să cauți mai adânc în vorbele ce urmează.
– Ce, ce să caut? Spune te rog. Sunt tânăr, puternic și pot orice. Se laudă tânărul.
Văzând cât de dornic era, bătrânul îi dezvălui pe îndelete.
– Dis de dimineață când soarele nu a urcat încă pe cer, ieși din casă și caută pasărea albă a norocului. Ea vine să bea apă din fântână doar când se crapă de zi. Dar să știi dragul meu, că e tare timidă și nu se arată oricui. Stă ascunsă bine în prima rază de soare. Până și eu am zărit-o după vreme îndelungată. Apoi dacă ai răbdare și o zărești, o să ai noroc toată viața!
Tânărul își spuse că avea să găsească acea pasăre, chiar dacă asta ar însemna să o caute până la sfârșitul zilelor sale.
– Mulțumesc pentru generozitatea pe care mi-ai arătat-o, vecine, așa am să fac. Seara bună, spuse tânărul și plecă spre casa lui.
*
A doua zi, tânărul se trezi dis de dimineață și se așeză în fața fântânii, în așteptarea NOROCULUI. Însă nici un semn de vreo pasăre.
Cum tot era acolo, luă și o găleată de apă și o duse acasă, hrăni păsările și pregăti un loc să pună ceva legume în curte, așa ca să nu fie ziua pierdută. În fiecare zi, el se trezea înaintea soarelui și căuta pasărea albă, dar aceasta nu era de găsit. Nu se descurajă cu una, cu alta, flăcăul nostru, și era tot mai hotărât să o vadă, ca să aibă NOROCUL în ogradă.
Ziua era lungă rău când se trezea devreme, băgă de seamă tânărul. Uite așa observă gardul strâmb, acoperișul ce curgea și curtea cu iarbă necosită. Se puse pe treabă cât ai zice pește, îndreptă gardul, așeză țiglele pe casă și cosi iarba adunând-o în capiță.
Așa își petrecu întreg anul, dimineața căuta pasărea norocului iar ziua făcea treburile gospodăriei care nu se terminau mai niciodată. Mai trecură câteva zile iar tânărul începu să se gândească că bătrânul îl păcălise. Nici urmă de vreo pasăre a norocului.
Iaca așa când se împlini anul, se hotărâ să îi ceară socoteală bătrânului:
– Seară bună, spuse el cu supărare în voce.
– Seară bună, îi răspunse de după gard, bătrânul. Dar ce ești așa supărat?
– Mai întrebi? Cred că ai râs tare mult de mine, în tot anul acesta. Nu m-ai făcut dumneata să mă trezesc cu noaptea în cap și să caut păsări albe? Spuse cu amărăciune în glas tânărul.
Bătrânul zâmbi, asta era supărarea, îl bătu ușor pe umăr și îi spuse:
-Eu văd că ai găsit pasărea norocului!
– Matale îți bați joc de mine, tare frumos îți stă să faci asta.
– Nici vorbă de așa ceva, uită-te și tu, spuse bătrânul și arătă către gospodăria flăcăului. Casa ta e acum îngrijită și acoperișul e zdravăn, gardul tău drept, curtea curată cu grădină roditoare plină de păsări grase și frumoase.
– Gospodăria ta, e mândră și prosperă! Poate nu ai zărit pasărea norocului, dar sigur ai găsit înțelepciunea vorbelor strămoșești: “Cine se trezește de dimineață, departe ajunge” iar norocul, dragul meu și-l mai face și omul cu mâna lui!
Pasărea norocului este o poveste scrisă și inspirată din bogăția folclorului românesc de către, Mihaela Bucur, autor de povești pentru copii.
